Daiana M(Thuatha)

Cristi Isop: De când scrabble?

Daiana M: Scrabble am început să joc pe ISC, acum câțiva ani. NU știu exact data, dar sunt vreo 3. Am găsit. 7 aprilie 2006.

Cristi Isop: De ce scrabble? Ce te-a atras?

Daiana M: Am fost mereu puțin obsedată de limba română. Cred că jocul în sine se încadrează în obsesia mea. Cu toate că, sincer vorbind, aș putea fi ceva mai pasionată de joc.

Cristi Isop: Ce credeai despre ISC și care este realitatea?

Daiana M: ISC? Ca-n orice comunitate pe ISC sunt oameni cu personalități diverse. În principal... ISC-ul nu se deosebeste foarte mult de IRC. Destui frustrați, destui oameni mai mult decat ok. Ah, să nu uit nici de vedetisme. Ar fi păcat să  uit. Și spunând asta nu mă refer la cei care chiar sunt vedete....datorită rezultatelor în scrabble. Mă refer la acele nick-uri care cred că dacă ele spun ceva se învârte lumea. E amuzant.

Cristi Isop: În Baia Mare exista  mulți jucători de valoare. Când se constituie un club?

Daiana M: Din câte știu eu,  e ori pe cale de "facere" ori e făcut deja. Eu nu sunt interesată în a ma legitima, așa că nu sunt la curent cu amănuntele.

Cristi Isop: Nu vrei să joci competițional sau ți-e frică de concursuri?

Daiana M: Frică? Nu, nici poveste. N-am destul interes pentru scrabble. Nu mă văd înscriindu-mă-ntr-un club doar pentru a cunoaște nick-urile de pe ISC. Știu că nu e nevoie sa fie doar vârfuri înscrise-n cluburi, dar nu doresc să fac parte dintre cei datorită cărora li se alocă cluburilor mai multe fonduri.

Cristi Isop: Apropo de "personajele" ISC-ului. Care îți sunt prietenii și care antipatiile?

Daiana M: Antipatii? Categoric NU AM! E prea scurtă viața pentru a mă obosi să-mi aloc gânduri unor nick-uri despre care nu știu și nu vreau să știu nimic. Simpatii? În general sunt oamenii pe care îi cunosc real, majoritatea fiindu-mi amici înainte de a intra pe ISC. Probabil chiar eu i-am adus aici.

Cristi Isop: Ce calități ai? Si ce ai avea să-ți reproșezi?

Daiana M: Îmi ceri să mă laud și să mă denigrez? Calitățile câtă vreme nu sunt recunoscute de alții... nu par a fi calități. Probabil am și eu calități, ca tot omul. Mai mult ca sigur că am și defecte... Despre calități n-am să zic nimic... Defecte? Am să spun unul singur, cel care, probabil, se poate observa mai ușor la mine ca nick. Sunt cam des ironică. Poate chiar prea incisivă.

Cristi Isop: Ce ar avea Thuatha să-i reproseze Daianei?

Daiana M: Nimic. Thuatha e Daiana în măsura în care se poate. Ah, ba da. Probabil ca Thuatha sunt mult mai stăpână pe mine.

Cristi Isop: Cum ar fi fost lumea dacă nu s-ar fi inventat scrabble?

Daiana M: Pentru mulți jocul de scrabble e modalitatea cea mai buna de relaxare. Cred că pentru ei ar fi așa cum ar fi pentru mine lumea fără cărți.  Momentan sunt cam aeriană din cauza gripei.

Cristi Isop: Ce ai avea să ma întrebi, acuma?

Daiana M: În funcție de ce factori îti fixezi întrebările? Am citit toate interviurile tale. Uneori ai fost mult mai... puțin delicat.

Cristi Isop: Factori... încerc să protejez sufletul omului... să nu intru cu bocancii. Daiana, multă sănătate și mulțumesc pentru interviu.

Daiana M: Mulțumesc și eu și multă bafta!

 

Bookmark and Share

Inapoi pe pagina Sport Club Columna

SEO Romania